Cum se mai fură curent în spațiul public

pe marginea unei postări de 1 Decembrie

Un fost consilier din garnitura lui Băse, Cătălin Avramescu, a făcut deunăzi ca trenu-n gară că de ce l-a decorat Nicușor pe un veteran de 107 anișori. Numai nu l-a făcut asasin ori nazist în față pe moș. Că s-a înrolat în armată în 1939, pe vremea dictaturii lui Carol II, că a rămas în armată în perioada statului național-legionar, că pe urmă a ajuns cu Divizia 13 în Transnistria și la Odesa într-un „război de exterminare rasială” etc. Singurul lucru pe care nu l-a spus a fost că Ion Vasile Banu a coordonat el însuși masacrul de la Odesa, iar pe urmă a condus lagărul de la Bogdanovca.

Furia lui Avramescu pare să fi fost stârnită de o fotografie a lui Banu, făcută la senectute, ținând mândru la piept un pistol-mitralieră MP 40 nemțesc. Armă de care Avramescu zice că ar fi fost favorita SS. Ergo, Banu a fost un nenorocit de SS-ist, iar prezidentul ar trebui să-l concedieze pe cel care i-a propus să-l decoreze.

Pe scurt, Avramescu fură curent, pentru a folosi o expresie delicată. Demonstrează că vorbește după ureche sau din proprie imaginație. Șirul erorilor pe care le face, al asocierilor pe care le forțează pentru a „demonstra” că Banu e un criminal de război care ar trebuie supus oprobiului public, iar nu decorat, e de-a dreptul jenant pentru un profesor universitar și fost ambasador (!). Ba chiar și pentru un fost candidat la prezidențiale. Pe lung, vedeți mai jos.

O primă „eroare”, ca să nu-i spunem rea-voință, se referă la felul în care Banu a ajuns în armata „dictatorului” Carol II în 1939. România a decretat mobilizarea generală pe 4 septembrie 1939, în contextul invadării Poloniei de către Germania și al intrării Marii Britanii și a Franței în război pe 3 septembire. Ion Vasile Banu nu „s-a înrolat”, cum scrie Avramescu, de parcă centenarul de azi ar fi fremătat de dorința de a înșfăca arma și a începe să tragă în orice mișcă. Banu a fost chemat sub arme, alături de alți 1,3 milioane de români. Care au rămas sub arme și în tragicul an 1940, pe vremea legionarilor. Nu i-a întrebat nimeni dacă vor. Au rămas și în 1941, când au fost trimiși peste Prut, tot fără să-i întrebe nimeni dacă nu preferă să prășească păpușoiul acasă. Majoritatea acestor soldați, concentrați în 1939, și-au mai văzut familiile în 1945. Alții, nu și le-au mai văzut deloc. Au fost cu toții niște carliști, niște legionari, niște naziști nenorociți?

Armata română a comis masacre îndreptate împotriva populației evreiești din Moldova vestică, din Basarabia și din URSS. E un fapt istoric indiscutabil, pentru care nu am auzit ca armata noastră să-și fi cerut scuze. Mă rog, nu și-a cerut scuze nici pentru Decembrie 1989, dar asta e altă discuție. Și da, unități românești au sprijinit Einsatzgruppe D, mai ales în Crimeea. Dar de aici și până la a condamna a priori ca participant la un „război rasial” pe orice soldat care a luptat în est e cale lungă. Avramescu spune că Divizia 13 a ajuns la Odesa și în Transnistria, subînțelegând astfel că veteranul de azi a participat la crimele comise de ai noștri acolo. E o prostie. Odesa a fost asediată și cucerită de Armata a 4-a română. Divizia 13 Infanterie, în care a luptat veteranul decorat de președinte, a făcut parte din... Armata a 3-a. Care nu a fost la Odesa. De altfel, Odesa a fost ocupată de Divizia 10, ai cărei ofițeri au fost victimele atentatului din 22 octombrie și ai cărei soldați au comis masacrul. Armata a 3-a a luptat mult mai la nord. A eliberat Bucovina de Nord, iar pe urmă a mers spre Hotin și Moghilev, pentru a participa ulterior la încercuirea trupelor sovietice spre Berdiansk și Mariupol. La data masacrului de la Odesa, Armata a 3-a, cu tot cu Divizia a 13-a, își trăgea sufletul după bătălia Mării de Azov și se pregătea de bătălia Rostovului. Cel mai probabil, Banu a văzut Odesa doar în pozele din „Sentinela”, ziarul trupei. În orice caz, Avramescu e departe de a demonstra ce afirmă. Iar felul în care insinuează e jenant.

În privința armei cu care s-a pozat Banu, iarăși nu e nimic suspect. Nu au existat trupe SS românești. Doar voluntari etnici germani, în Waffen SS. Veteranul de care vorbim nu e neamț. Altfel, în a doua ciomăgeală mondială, armata română a fost înarmată până-n dinți de germani. Nu de alta, dar noi eram mai aproape de nivelul arcului și săgeții decât de cel al unei armate moderne. Cam ca și în 1916, cam ca și acum. La începutul războiului, armata română practic nu avea pistoale-mitralieră. Aveam puști ZB-24 și mitraliere ZB-37, de producție cehoslovacă, acestea din urmă grele de 40 kg, cu tot cu afet. Nemții aveau carabine K98k și... pistoale-mitralieră MP 40. Din care ne-au dat și nouă. Iar MP 40 nu, nu era o armă a SS, ci una tipică pentru Wehrmacht. SS-ul folosea MP 41, bazată pe MP 40 (iar ambele pe Parabellum), dar cu un design destul de diferit. În poză, Banu poartă clar un MP 40 cu pat rabatabil. MP 41 nu avea așa ceva.

Mai jos, puteți vedea două fotografii care ilustrează mozaicul de armament cu care era echipată armata noastră în al doilea război mondial. În prima, trei infanteriști români, cu căști import Germania. Cel din dreapta poartă pe umeri un aruncător Brandt Mle 35 de fabricație franceză. Bună armă!

Iar mai jos, un grup de roșiori. Trei dintre ei, mama lor de naziști, poartă MP 40. Al treilea din stânga, un PPș sovietic. Iar pușca celui din dreapta nu pare să fie nici ZB 24-ul standard din dotarea armatei române, nici K98k-ul nemțesc. O fi furat-o de la unguri.

De fapt, în a doua ciomăgeală, armata noastră a luptat cu ce a găsit. Cu o brumă de armament de fabricație proprie. Cu armament francez și cehoslovac. Cu ce ne-au dat nemții. Cu ce am capturat de la ruși. Iar uneori, cum a făcut Divizia 20 la Stalingrad, cu șomoioage de paie muiate în benzină și aprinse sau chiar cu lopata de infanterie împotriva tancurilor sovietice. Până ce Avramescu va demonstra altceva, Ion Vasile Banu rămâne un soldat onorabil, un veteran al unei Armate a 3-a cu un destin tragic. Un supraviețuitor al bătăliilor de la Stalingrad și din Cotul Donului. Acolo și-au vărsat sângele soldații Diviziei 13. Respect!