Capul pătrat (XLVI)
Bine că trecu și Ziua Națională și ne putem întoarce la ale noastre. Nu de alta, dar politicienii noștri au făcut ce-au știut ei mai bine, adică s-au înghesuit toți la Alba Iulia ca să se dea în stambă. Iar „suveraniștii” s-au întrecut pe ei înșiși. Oare nu-ți poți iubi țara fără să te faci penibil? Șoșoaca și-a pus sarica în spinare, ca să ne convingă probabil că e neam de cioban. Nu era nevoie, pentru că o știam deja. Susținătorii AUR au huiduit copios atunci când s-au depus coroane de flori din partea prezidentului Dan și a USR. Au huiduit și imnul, ca să fie treaba oablă. Probabil așa arată „Unirea” și „Patria” în viziunea Alianței care militează pentru ele. Deși Simion le-a plătit drumul, oamenii lui au scandat numele lui CG, spre oftica șefului de galerie. A treia ramură a „suveraniștilor”, cea georgistă, a pus chipul „sfintei familii” pe steaguri și a defilat în marșul propriu. Controlul judiciar nu l-a împiedicat pe CG să se spargă în figuri, de ne-a făcut să ne punem pe verificări, constatând, spre stupoarea noastră, că nu i s-a aplicat lit. h) a art. 215 din NCPP. Adică nu i s-a interzis în cadrul controlului judiciar să participe la adunări publice. Cum să nu te apuce râsul în țara asta, când totul, mai ales justiția, e de râs? De aici și optimismul nostru și rânjetul de craniu ce ne înflorește pe buze. Să vedem așadar ce se mai întâmplă amuzant pe meridianele lumii.
Noua strategie de securitate națională a SUA acuză Europa că blochează eforturile americane de a face pace în Ucraina și de a reface „stabilitatea strategică cu Rusia”. Ne iertați că ținem la respectarea dreptului internațional și că nu ne place ideea de a-l premia pe bătăușul clasei. Noi trebuie să-l suportăm în școală, nu voi. Altminteri, strategia SUA oficializează nu abandonarea Europei, ci dorința de a o transforma după modelul MAGA. Scârbos.
„Există posibilitatea ca SUA să trădeze Ucraina”, ar fi avertizat președintele francez într-o discuție cu alți lideri europeni. Nu putem fi de acord cu aserțiunea. Nu e posibilitate, e certitudine.
Statele Unite au omorât până acum 85 de oameni care se dădeau cu barca prin Caraibe și Pacificul de Est, fără să fi prezentat vreo dovadă că respectivii chiar cărau droguri cu ei. Dacă dreptul internațional e opțional pentru Rusia, de ce nu ar fi și pentru marele prieten al acesteia?
De la o creștere sub așteptări a numărului de locuri de muncă, de care vorbeam în contextul taxelor vamale impuse lumii de Marele Măscărici, SUA a ajuns să raporteze o pierdere de 32.000 de locuri de muncă în mediul privat în noiembrie. Grosul, în IMM-uri. După reușita serie de falimente ale afacerilor proprii, Clovnul Suprem pare să se descurce și cu bușirea economiei naționale.
Niciunul dintre cele 160 de mesaje postate de Marele Portocaliu pe rețeaua lui în noaptea de luni spre marți nu s-a referit la această problemă. Totuși, 160 de mesaje în patru ore? Omul ăsta e definiția narcisismului. Nu poate dormi dacă nu vorbește, nu se citește și nu se citează singur.
Orașul San Francisco dă în judecată Mondelez (ăia cu biscuiții Oreo), Coca-Cola, Kraft-Heinz (maioneză&Co) pentru că ar fi îmbolnăvit cu bună știință locuitorii din California cu produse alimentare care creează dependență și sunt dăunătoare sănătății. Bun așa, băieți! Abia aștept să văd cum demonstrați că Coca-Cola și Kraft-Heinz sunt de vină pentru obezitate și cancer de colon, nu Pepsi-Cola și Conagra Foods.
Unul dintre medicii care i-au vândut ketamină actorului Matthew Perry („Friends”) a fost condamnat la 30 de luni de închisoare. Nu pentru crimă sau ceva, ci mai mult pentru că a profitat de pe urma actorului, vânzându-i 20 de flacoane de ketamină cu 2.000 de dolari bucata, în timp ce medicul le luase doar cu 12 dolari. A scăpat ieftin. La noi intra la trafic de droguri și putea lua până la 10 ani. Și-i mai dădeau ceva și pentru înșelăciune.
O americancă a fost condamnată la 90 de zile de închisoare pentru că a furat patru găini dintr-o fermă. Ea zice că găinăria a fost o formă de protest față de condițiile în care erau ținute cobăile și că acestea aveau nevoie de îngrijiri medicale. Da, le trebuia o baie fierbinte, la 100°C, cu morcovi, țelină, păstârnac și pătrunjel. Și, pentru numele tuturor zeilor, nu uitați de leuștean!
Un raton a intrat în timpul nopții într-un magazin de băuturi alcoolice din Virginia. A ocolit sticlele de vin, dar a spart mai multe sticle de tărie, din care a degustat până s-a resetat. A fost găsit dimineață, sforăind în baie, între toaletă și coșul de gunoi. Probabil dăduse la rațe toată noaptea. Preluat de poliție, a fost eliberat după câteva ore, când a părut că poate merge pe mai puțin de patru cărări.
(Încă) o rachetă rusească Sarmat a făcut „bum” la lansare, în timpul unor teste. Racheta ar fi trebuit să fie operațională din 2016 (!) și să aibă o rază de acțiune cât tot Pământul. Adică 18.000 km în mod normal sau 35.000 km prin zbor suborbital. Teoretic, zborul suborbital pentru rachetele cu rază mare de acțiune e interzis, dar nu e ca și cum Rusia ar obișnui să respecte tratatele internaționale. Deocamdată, racheta Sarmat pare să aibă raza de acțiune zero, cu explozie pe loc. Așteptăm varianta cu rază de acțiune 40.000 km, care face ocolul Pământului și cade în punctul de lansare.
Primul bețiv al Moscoviei amenință iar Europa. Medvedev zice că dacă UE confiscă activele rusești, e casus beli. Și ce-o să faceți? Trimiteți niște rachete Sarmat? Abia că dacă le lansați spre Europa, bubuie încă de la lansare, rad tot în jur, iar în locul Moscoviei ar rămâne o mare gaură neagră. Problem solved.
Prima bețivă a Moscoviei amenință… insulele Feroe, al căror parlament a autorizat guvernul să interzică rușilor să mai pescuiască în apele teritoriale ale ferocilor. Zaharova nu înțelege cum de ferocii nu sunt de acord să li se fure peștii. Nu sta la discuții! Dă-le cu Sarmatul! 😉
Ministrul afacerilor externe ale Moscoviei se plânge că Occidentul sabotează vânzările mondiale de armament ale Kremlinului. Probleme, Serioja? Vi se termină banii de petrol și nu mai știți ce să vindeți?
Apropo de Serioja, ați remarcat că Lavrov, deși formal e șeful diplomației sovieti… ruse, lipsește complet din tabloul „negocierilor” privitoare la Ucraina? Am zis noi că cam pare a fi în dizgrație, iar Kremlinul ține să ne dea dreptate. Delegația rusă e condusă de Iuri Ușakov, consilierul personal al Măcelarului pe probleme de politică externă. Interesant, nu?
Bernd Bergmair, fostul proprietar al Pornhub, RedTube și YouPorn vrea să cumpere activele Lukoil din SUA, la concurență cu Exxon Mobil și Chevron. Îi ținem pumnii. Ne pare așa, cumva, că-și bagă ceva în Rusia…
Șobo… rușii, ne scuzați, părăsesc Venezuela, anticipând probabil o intervenție americană. Cam așa e când se scufundă câte o corabie. Acum, ne întrebăm dacă pleacă pentru că au ei așa o premoniție sau pentru că Măcelarul a primit telefonul regulamentar de la Clovn?
Dintre răspunsurile date de chatbot-urile AI, 48% sunt de-a-mpulea, adicătelea conțin erori sau chiar o dau cu oiștea-n gard. Rata erorilor e totuși în scădere, cică. Anul trecut pe vremea asta, rata răspunsurilor inexacte era de 72%. Nu mai bine dați cu banul, decât să dați bani pe ChatGPT, Gemini, Perplexity ș.a.? Măcar până scade rata erorilor la nivelul analfabetismului funcțional mediu de la noi…
Banca Centrală Europeană a cerut Italiei să se mai gândească înainte de a scrie în legea bugetului că aurul Băncii Naționale Italiene aparține „poporului italian”. Vă mai amintiți de schema încercată de Dragnea? E cam același lucru. Dacă aurul aparține „poporului”, înseamnă că Parlamentul, ca unic reprezentant al „poporului” poate face borș cu lingourile. Să le vândă ca să plătească pensii speciale, de exemplu. Atentă, Banca Europeană, nu-i așa?
O alunecare de teren a îngropat sub patru metri de nămol o cramă italiană de la frontiera cu Slovenia. Cu ochii sticlind a sevraj, proprietarii cramei au vorbit cu un expert care le-a făcut un plan de intrare în siguranță în beci. Doar că statul a interzis accesul în zona afectată timp de 1-3 ani, până se așază pământul și se zvântă cât de cât. Viticultorii sunt revoltați. Nu înțelegem de ce. Stă și vinul oleacă la învechit, îl vor vinde mai scump…
Vaccinurile anti-coronavirus nu au cauzat creșterea mortalității, zice Franța, după un studiu pe 30 de milioane de broscari. Dintre cei vaccinați, 0,4% au murit între timp, din varii motive. Dintre nevaccinați, s-au curățat 0,6%. Dacă am gândi ca antivacciniștii, confundând corelația cu cauzalitatea, am zice chiar că nevaccinarea îți mărește cu 50% șansele de a da ortul popii…
Șaișpe polițiști franțuji, mascați, s-au pozat cu un banner „capturat” de la niște gagici care au manifestat împotriva violenței sexuale și de gen. Brava, bărbați adevărați, tablagiilor! Le-ați tras gagicilor și niște pulane după ceafă, ca să le băgați mințile în cap? La cratiță cu ele, nu?
O bancă de spermă din Danemarca nu mai acceptă donații de la roșcați din 2011, de când și-au făcut stocul necesar. S-ar părea că marfa asta nu prea se caută. Probabil sunt preferați bruneții cu ochi albaștri.
La Budapesta se turnează anual circa 100 de filme americănești, capitala maghiară fiind supranumită din punctul ăsta de vedere „Hollywood-ul de pe Dunăre”. Americanii toacă anual în jur de un miliard de dolari în Maghiaria, asigurând vreo 20.000 de joburi în cinematografie și rezultând filme precum „Blade Runner 2049” sau seriale gen „The Witcher” ori „Dune”. Netflix a renunțat să mai facă al doilea sezon din „Wednesday” în Românica, pentru că deștepții noștri le-au dublat chiria și, în general, s-au chinuit să-i stoarcă de bani cât se putea. De ce să-ți faci zilnic omletă din ouă de aur, când poți face o dată și bine o zeamă din găină?
Apropo de unguri, la Debrețin se va deschide o fabrică de vagoane, investiție comună a CRRC Shandong (China, firește) și Grampet-GFR (România, cu voia dumneavoastră). Dacă și românii evită să investească în propria țară și preferă să bage banul tocmai în Maghiaria, am zice că ceva cam scârțâie la noi. S-ar putea să nu fim din cale-afară de atractivi pentru investitori, ce credeți?
Zeci de mii de bulgari au ieșit în stradă, manifestând împotriva guvernului și a proiectului de buget pe anul viitor. Cornișoniștii au fost scoși din pepeni de faptul că se prevedea creșterea impozitelor și a contribuțiilor sociale pentru sectorul privat, concomitent cu creșterea alocărilor pentru sectorul de stat. Manifestanții ziceau că la cât de corupt e statul, banii strânși în plus vor ajunge prin diverse buzunare de demnitari. Parcă ne e cunoscută imaginea asta de undeva, dar de unde oare?
Un fost avocat elvețian, fondatorul unei ONG care ajuta doritorii să-și vadă mai repede strămoșii, s-a folosit el însuși de serviciile organizației pentru a ieși de pe lista contribuabililor Fiscului. Simpaticul Herr Minelli s-a retras din activitate la 92 de anișori, cu o săptămână înainte să împlinească 93. Probabil s-a sinucis de-al dracului, obosit să tot audă urări de la mulți ani.
Sute de crocodili de la o fermă din Cisiordania au fost omorâți de autoritățile locale, din milă față de condițiile în care erau ținuți și ca nu cumva să evadeze și să clămpăne din fălci pe străzi. Proprietarul voia să-i facă poșete și cizme, dar i s-a interzis, pentru că crocodilii sunt specie protejată în Israel. A încercat să-i vândă prin străinezia, dar nu a reușit. Pe scurt, crocodilii sunt protejați și ne e milă de ei, așa că… îi omorâm. Logic, nu?
Un tribunal iranian a condamnat Statele Unite la plata a 22 de miliarde de dolari ca despăgubiri pentru sprijinul pe care americanii l-ar fi acordat protestelor antiguvernamentale din 2022. Acum doi ani, alt tribunal obliga aceleași State Unite la plata a 50 de miliarde tot de dolari, pentru lichidarea generalului Qassem Soleimani. Oare Iranul ia în calcul banii ăștia cât își face bugetul, cum facem noi cu banii europeni pe care nu-i mai luăm vreodată? Că și ei au un deficit zdravăn. E drept, nu chiar ca al nostru și nici datorie publică așa de mare...
China va elimina scutirea de la plata TVA a prezervativelor, în speranța că asta va contribui la creșterea numărului de copii procreați. Noi am zice că va crește doar numărul de blenoragii, criza demografică chineză fiind ireversibilă. Ce zici, coane Xi, pariem?
Un moldovean din raionul Sîngerei a găsit o dronă rusească pe câmp. A pus-o în remorca motocultorului și a adus-o în sat. Până să vină poliția, localnicii demontaseră deja motorul și ce piese mai avea prin ea, lăsând doar fuzelajul și aripile. Ne-am adus aminte de copilărie, când niște colegi au găsit o bombă de aviație în râul Cacaina (da, există și da, tocmai pentru cum pute se cheamă așa) și au cărat-o 3 km până la școală, trântind-o pe catedră. Sau de bancul cu ardelenii, care tăiau o bombă cu ferăstrăul fără grija că ar putea exploda, pentru că mai aveau una.
Premierul moldovean și-a cerut scuze de la vârstnici că pensiile nu vor crește la anul decât cu 6%, sub rata inflației, care e de 7,6%. În România, cu inflație de 9%, pensiile rămân înghețate. Încet, încet, Basarabia începe să ne cam dea lecții. Поздравляем!
Cancelarul austriac i-a povestit Prea-Încruntatului despre relațiile bilaterale „străvechi” și despre ce comunitate românească mișto e prin Viena și Insbrück. Mda, relații străvechi. Cam de când ne-ați furat Bucovina și Oltenia. De-aia acu’ doi ani pe vremea asta ne țineați pe preșul din fața ușii Schengen? Nu erau încă relațiile bilaterale suficient de „străvechi”?
Marina română zice că a neutralizat o dronă navală ucraineană scăpată de sub control, la 67 km în larg de portul Constanța, pentru că punea în pericol navigația. Ucraina neagă că a pierdut vreo „Sea Baby”. Altfel, dronele rusești care ne zbârnâie pe deasupra capului sunt lăsate în pace. Ele nu pun în pericol decât pe cetățeni. Adică pe nimeni, în viziunea armatei noastre.
O sută de mii de români din două județe nu au apă, pentru că niște imbecili nici să golească un pârlit de lac de acumulare nu știu. Mda, cum sunt pile de partid și de stat, ar fi fost de mirare să se priceapă la ceva. Din cauza lipsei de apă, a fost închisă și centrala pe gaz de la Brazi, care asigura 10% din producția națională de electricitate. Ca urmare, prețul energiei pe ziua următoare a crescut cu 14%, ceea ce se va vedea în facturile tuturor. Evident, nimeni nu și-a dat demisia și nimeni nu a fost demis. Unii nu au obraz, iar alții nu au coaie. Sau invers.
Un georgian, considerat extrem de periculos, a evadat din Centrul pentru Străini din Horia. Individul avea la activ mai multe infracțiuni, folosea mai multe identități, aflat în evidența SRI, știți dumneavoastră genul. Evadare banală: a sărit gardul, s-a urcat într-o mașină și a fugit. Cu câteva zile înainte, fusese vizitat în Centru de doi turci, care probabil i-au făcut instructajul. Individul se afla în custodie publică, adică era pregătit pentru deportare, fiind prea periculos pentru a rămâne pe-aici. Iar tablagiii noștri au făcut ce-au știut ei mai bine ca să-l păzească: nimic.
Pe râul Bicaz au fost amenajate „scări” pentru peștii mai leneși, precum zglăvoaca, cărora le e mai greu să urce până la locurile de destrăbălare și desfrâu, pentru că nu sar, ca păstrăvii. La cât de mici sunt bietele zglăvoace, până urcă muntele, se termină sezonul de împerechere. Nu mai bine le puneau o telecabină?
Romsilva își pune cabanele pe Booking, Airbnb ș.a. Vor fi disponibile pentru public atunci când nu le rezervă dom’ prefect sau dom’ senator, firește.
Primăria Băile Tușnad a făcut apel la cele 13 orașe înfrățite pentru a-și reface parcurile distruse de o furtună zdravănă astă-vară. Toate 13, în frunte cu Budapesta, au sărit cu banul. Nu am auzit ca Guvernoiul nostru să fi dat ceva. Și ne mai mirăm că ungurii din Ardeal privesc spre Maghiaria?
Guvernul ia în calcul reducerea contingentului de muncitori extracomunitari pe 2026 la doar 75.000, de la 100.000 anul ăsta, deși există cereri de la firme pentru 230.000 de oameni. Asta, cică pentru ca bugetarii care urmează să fie disponibilizați să-și poată găsi mai ușor de lucru. Serios, nea Bolo? Îl vezi pe un fost contabil biciclind cu trei șaorme și un giros, iar pe un fost agent agricol cărând cărâmizi pe un șantier? Asta, presupunând ab absurdo că va fi concediat vreunul, ceea ce ne cam îndoim că se va întâmpla...
Vrând neapărat să se facă penibil, Grindeanu zice că o admiră pe Oana Gheorghiu pentru ce a făcut ca oengistă, dar asta nu o califică să fie vicepremier. Așa o fi, dar, dom’ Grimasă, nu vrei să ne spui matale cam ce te-a calificat să fii prim-ministru? Pescuitul cu Dragnea?
„Regele” romilor, Dorin Cioabă, a terminat două facultăți ale căror diplome le-a pus pe Facebook. A postat și diploma de bac, până i-au zis unii că i se vede CNP-ul și a șters-o. Vezi, Ciolacule, că se poate?
Cică frații Dedeman vor să preia în franciză rețeaua Carrefour din România. Eh, asta dilemă pentru „suveraniști”. Cumperi sau nu de la niște români care vând sub marcă franțuzească?
AUR e acuzat că a vândut propriilor membri materiale promoționale la suprapreț, decontate ulterior din subvenția de la stat. Banii au ajuns ulterior prin buzunarele diverșilor granguri ai partidului. Păi, din ce bani credeați că o să facă Simion o Românie mândră ca soarele sfânt de pe cer?
Înainte de meciul Farul Constanța – FCSB (nu ne întrebați scorul, că nu ne-a interesat), un jandarm a verificat pe ChatGPT mesajele de pe bannere, să vadă dacă erau legionare sau nu. Unul dintre ele zicea cam așa ceva: „S-audă regii din morminte,/ Străbunii cei cu suflet mare, / Că noi le apărăm pământul/ Și stăm de veghe la hotare”. Pentru lămurirea jandarului, precizăm că versurile sunt din „Doina” lui Iustin Ilieșiu. Nu, nu era legionar, ci scria despre Ardealul răpit în 1940. N-avea treabă cu fotbalul. S-ar părea că ChatGPT-ul jandarului nu a băgat strâmbe de la el, iar banner-ul a putut fi afișat.
Prestatorul ieșean de servicii de apă-canal va furniza de la 1 ianuarie cea mai scumpă apă din țară. Oficial, prețurile nu cresc. Doar „se ajutează”. Cu 15% în sus.
Non sequitur. Merserăm deunăzi pe la o unitate medicală. Una dintr-alea în care speri să intri o singură dată și să auzi „du-te, dom’le, că n-ai nici pe dracu’!” Coborâm din tramvai la Universitate, ca să ne luăm o cafea și sticlă de apă de la toneta care funcționează acolo non-stop din timpuri imemoriale. În fața noastră, un cetățean, neras de două săptămâni, jerpelit, murdar. Ceva mai mult decât un boschetar, ceva mai puțin decât un zilier. Tocmai băga într-o sacoșă un număr incert de doze de Timișoreana. Fo’ 5-6, cel puțin. Le încarcă și pleacă. Apuc să cer ce aveam de cerut, când boschezilierul se întoarce. „Doamnă, mai dați-mi o sticluță” și întinde două bancnote. Primește o sticlă de Alexander de 200 ml, în jurul căreia i se încleștează degetele. Mi-l și imaginez desfăcând febril dopul după vreun colț de casă și bând vodca pe nerăsuflate. Dă să plece din nou. Prin gârliciul tonetei, vânzătoarea îi întinde restul de un leu. Cu un gest de generozitate imperială, refuză. „Păstrați-l”.


